Doua carti si sase fragmente

Acum o saptamana, dintr-o plictiseala absoluta, am zis: pe ce carte pun mana, pe aia o citesc. Si asa am si facut, si am dat peste o mica carticica in biblioteca familiei. Acum biblioteca familiei e destul de mare si dat fiind faptul ca pasiunea mea pentru citit nu a iesit la suprafata decat acum vreo 2 ani, nu am apucat sa citesc toate cartile.

Carticica se numeste: "Povestiri cu haz.Povestiri cu tâlc din china antica" si intr-adevar e plina de umor si de invataturi. Carticica e destul de veche, editia care o am eu e din 1986 de la Editura Univers. Si acum sa va dau cateva fragmente, sa radem impreuna.

"Prietenul lui Kong Sun urma sa se insoare. Afland vestea cea mare, holteiul se gandi sa-i trimita un dar de nunta. Asa ca, luand o bucatica de argint, o inveli frumos si i-o trimise cu urmatoarele randuri: La cununia ta, iata, iti daruiesc un liang (unitate de masura pentru greutate egal cu aproximativ 50 de grame) de argint. Acum insa vei primi jumatate, numai cinci qian. Restul de cinci qian iti voi ramane dator. E foarte bine asa, isi mai spuse el si se simtea tare mandru de fapta prieteneasca pe care o savarsise! Ei, dar iata ca, nu peste multa vreme, ii veni si lui Kong sorocul sa se-nsoare. Prietenul facu si el intocmai, ii trimise la randul sau in dar un plic. Desfacandu-l, gasi inauntru o scrisorica cu urmatoarea lamurire: De ziua nuntii tale, iti trimit si eu un liang de argint, din care, foloseste acum cei cinci qian pe care mi-i datorezi, iar restul de cinci qian iti voi ramane dator."

" Dupa ce Bao Qi si-a taiat camila, incerca in fel si chip s-o jupoaie, dar fiindca nu avea cutit ca lumea, incepu a scotoci prin cele doua odai pentru o piatra de ascutit. Nu-i si nu-i ! Urca in pod si gasi ! Ascuti asadar cutitul si cobori bucuros, Dar nu dupa mult timp, cutitul iar se toci, asa ca iar se duse in pod sa-l ascuta. Si tot asa urca si cobori scarile pana cand, ostenit se gandi, cum ar fi mai bine sa faca.  

- Mai, da' prost mai sunt ! Am sa urc camila in pod si-o jupoi acolo !"

" Un mosier grabit sa ajunga la o ruda a sa in ospetie, nu mai tinu seama ca s-a incaltat cum s-a nimerit, asa ca pe la jumatatea drumului, se intreba:  

- Ce s-o fi intamplat cu picioarele mele? Cum de am unul mai scurt? 

- Picioarele tale n-au patit nimic, ii zise un trecator, numai ca cizmele sunt prost imperecheate. 

Aplecandu-se, mosierul vazu ca intr-adevar, asa era. Isi pusese o cizma cu talpa groasa, si una cu talpa subtire, si atunci porunci pe data servitorului care il insotea sa dea o fuga pana acasa si sa-i aduca cizmele bune. 

Dupa un timp, servitorul se intoarse tragandu-si sufletul, dar cu mainile goale. 

- Stapane, n-avea rost sa ti le mai aduc, cele de acasa sunt tot asa."

" Lavitele folosite la tara aveau pe timpuri, picioarele cioplite din doua ramuri ingemanate in forma de coarne. Intr-o zi, Qing vazu ca picioarele de la lavita s-au rupt si atunci i-a poruncit slugii sale sa plece in cautarea unor crengi gemene pentru a le pune in locul celor rupte. Argatul pleca dis-de-dimineata si abia cand amurgise, se intoarse, balanganindu-si bratele goale. Stapanul de cum il vazu, il si mustra: 

- Ca prost mai esti ! O zi intreaga ai umblat si n-ai fost in stare sa gasesti un picior de lavita ! 

- Ei stapane, nu-i chiar asa, ca doar am strabatut in lung si in lat toata padurea si am vazut multe crengi gemene, numai ca, sa vezi dracie, nici unele nu erau crescute in jos, cum ne sunt noua de trebuinta, toate cate le vazui, cresteau in sus..."

Si a doua carticica e " Ceasul din gara de Elisei Virgil". Pe aceasta am gasit-o la Kaufland cu vreo 7 lei, un pret exagerat de mic. Am ramas cu gandul la aceasta carte, multa vreme dupa ce am citit-o, si daca va intereseaza vremea apusa a comunismului din tara noastra, si aspectele ei va recomand aceasta carte.

Si sa va dau si doua fragmente care, pe mine, m-au uimit.

" Ma enerveaza si astazi notiunea de viitor. Daca trecutul il simtim in prezent, iar prezentul devine in fiecare clipa trecut, nu avem cum sa percepem fizic, viitorul. El nu exista. Maine e in viitor? Astazi pot fi in maine? Nu. cand ajung in maine, sunt, de fapt, in astazi."

" [...] Intr-un final, dupa cateva luni de zile, fortat si batut, a semnat pentru cedarea terenurilor agricole in folosul colectivitatii. Pentru cooperativa. S-a rugat in genunchi sa-i lase calul. Degeaba. Batranul s-a imbolnavit. De inima rea. A cazut la pat. Nu mai manca. [...] Grajdarul puse mana pe arma. Ranji prosteste si lipi teava de tampla calului. Apasa pe tragaci. Arabu cazu in genunchi, nu inainte de a-si intoarce capul plin de sange catre stapan. Il privi fix si necheza cum o facea de fiecare data la masa de Paste. Apoi se prabusi cu totul. Tudor Inmarmuri. 

[...] Cei doi tovarasi il imobilizara pe batran si-i turnara pe gat lichidul, pana cand acesta ramase fara suflare. Barbatul in uniforma neagra dadu drumul intr-un gest de scarba cadavrului, care se prabusi langa cel al lui Arabu.

- Ia un cutit, i se adresa securistul paznicului, si taie-i piciorul calului de la genunchi. Si ai grija, prinde bine copita si loveste puternic cu ea intre ochi. O singura data. Dar sa auzi cum paraie osul. Iti trimit niste baieti sa ingropati calul. Taraste cadavrul langa un armasar naravas. Sa speli sangele asta de pe jos. Tu te duci acasa. O sa-l gaseasca maine dimineata un ingrijitor si-o sa anunte autoritatile. Inteles?"